
Cum sa nu fii ministrul tineretului si sportului
2 iunie 2020
Dopajul din sportul romanesc, o practica demascata de nevoia de expunere.
10 iunie 2020Provizoratul din sportul romanesc

In cele ce urmeaza propunem o analiza a sportului romanesc, pornind de la nivelul de instabilitate manageriala, pe care lesne il observam la nivelul tuturor sporturilor din Romania. Si cum despre fotbal se spune ca este „sportul rege”, vom dedica primul material analizei managementului din fotbalul autohton.
Pe vremuri, iubitorii de fotbal din țară știau pe de rost echipa standard a clubului favorit și nu discutăm aici doar despre suporterii Stelei, ai lui Dinamo, Rapid ori de cei ai Universității Craiova. Despre echipa națională, nici nu mai vorbim, căci în vremurile bune aceasta avea un lot standard, care suferea unele mici variații, iar microbiștii îți puteau spune echipa în 30 de secunde. Cereți-i astăzi unui suporter al naționalei să spună care a fost echipa de bază în meciul cu Spania, jucat în urmă cu 9 luni, pe Arena Națională. S-ar putea ca unii să nu nimerească nici măcar 5 titulari.
În acest context, o problemă mare devine extrem de vizibilă: provizoratul. Managementului de durată și planificării riguroase a reușitelor, specifice națiunilor cu un sport serios, noi le opunem provizoratul sau filozofia lui de azi pe mâine. Vânzoleala managerială, schimbările neașteptate de antrenori și îndepărtarea unor jucători cu personalitate au devenit regulile care domină sportul nostru. Mandatele lungi nu prea există, în schimb avem antrenori cu mandate la echipe diferite într-un singur sezon. De la o vreme, la noi s-au patentat invenții unice, precum: antrenorul de toamnă, managerul de o săptămână și jucătorul de un meci.
Toată această dezordine îți sare în ochi atunci când citești povești din lumea fotbalului occidental și, inevitabil, ajungi să faci comparații. Te gândești, de pildă, la Joachim Low, selecționerul Germaniei, pe care parcă îl știi de o viață în această funcție, și-apoi citești lista selecționerilor noștri din aceeași perioadă. În ultimii 14 ani, pe banca echipei noastre au stat 6 selecționeri, unul dintre ei având 2 mandate. Dacă privim în paralel istoria celor 2 naționale de fotbal pe o perioadă mai lungă de timp, vom afla câteva lucruri interesante:
- Naționala de fotbal a Germaniei a avut, în intervalul 1936 -2020, doar 9 antrenori. Naționala noastră, în schimb, a fost condusă de 35 de selecționeri în ultimii 75 de ani, iar aceștia au adunat 57 de mandate la conducerea echipei.
- Cele mai multe mandate, câte 4, au avut Emerich Vogl (2 înainte de 1945) și Valentin Stănescu. Germania nu a folosit niciodată metoda mandatelor multiple.
- Anghel Iordănescu și Victor Pițurcă, ambii cu 3 mandate, au stat cel mai mult timp pe banca naționalei noastre: primul a adunat 9 ani pe banca naționalei, iar al doilea a strâns 8 ani. Cel mai lung mandat al unui antrenor german a fost al lui Sepp Herberger, care a condus Mannschaftul aproape 28 de ani, între 1936 și 1964.
- Cel mai scurt mandat al unui selecționer german a fost cel al lui Erich Ribbeck, care a condus echipa 1 an și 9 luni, între octombrie 1998 și iunie 2000. La noi au existat și mandate de mai puțin de o lună.
- Echipa Germaniei nu a avut niciodată un antrenor străin. Noi am avut unul singur, un german, care era ieșit de ceva vreme din circuitul marii performanțe la momentul numirii în funcția de selecționer.
Comparația între cele două sisteme, deși nu este cea mai complexă metodă de analiză, oferă o imagine de ansamblu destul de exactă asupra problemelor fotbalului nostru. Problema provizoratului nu este una specifică fotbalului, ci întregii societăți. Gândiți-vă la numărul persoanelor care au condus MTS sau departamentul de sport în ultimii 30 de ani, doar atât! Oamenii – instituții sunt rari, dar nu pentru că natura românului a suferit mutații care au dus la extirparea genei fidelității pentru o meserie și o instituție, ci din motive care țin de o educație tot mai precară și dintr-o alterare accentuată a relațiilor între oameni. Într-o societate care prețuiește șmecheria, „descurcăreala” și gluma groasă, oamenii pe care te poți baza, cu care poți construi ceva sunt tot mai rari. Refacerea încrederii în munca făcută împreună ar trebui să fie adevărata prioritate națională!
Foto:www.realitateasportiva.net
Daniel Rucareanu
Editor RFH Sport & Management