Handbalista Maria Lupu a semnat cu compania RFH Sports & Management
1 octombrie 2023
România-Serbia, testul care contează
3 decembrie 2023
Handbalista Maria Lupu a semnat cu compania RFH Sports & Management
1 octombrie 2023
România-Serbia, testul care contează
3 decembrie 2023

O picătură de normalitate în handbalul juvenil românesc

Dupa cum bine stiti nu ne-am sfiit niciodata sa aratam cu degetul anomaliile handbalului romanesc, iar situatia handbalului juvenil este de-a dreptul ingrijoratoare. Dar cum in tot acest haos se mai intampla si lucruri bune, trebuie sa le apreciem si sa le promovam, pentru ca handbalul sa se aseze pe drumul firescului, asa cum ne dorim cu totii.

Atunci cand am intrat in campionatul national de juniori, organizat de FRH, ne-am izbit din prima etapa de o aberatie fiscala, perpetuata de ani de zile: modalitatea de plata a serviciilor de arbitraj. Ca sa fim corecti, aceasta anomalie a fost preluata de actuala conducere de la vechea administratie, insa impresia era ca nimeni nu voia sa schimbe nimic.

Concret, serviciile de arbitraj si cele prestate de oficialii de la masa erau achitate “din mana” (incercam un termen elegant), in baza unor fituici, fara nicio acoperire fiscala. Practic, arbitrii fluierau, iar la final iti dadeau o hartie cu antetul AMH / FRH, un asa zis stat de plata, in baza caruia cluburile erau obligate sa achite serviciile de arbitraj, transportul si o suma modica pentru masa de pranz a oficialilor. Sumele variau, in functie de numarul de kilometri parcursi de fiecare brigada. Concret, clubul trebuia sa aiba casa deschisa si sa achite numerar, sume diferite de la etapa la etapa. Suma finala de plata o aflam la finalul meciului. Daca voiai sa scoti numerar de la banca / bancomat practic nu stiai ce suma trebuia sa retragi, intrucat nu stiai la ce valoare se ridica transportul brigazii de arbitri. Intr-o astfel de situatie, cele mai multe cluburi alegeau o solutie din zona “gri”; la finalul meciurilor, antrenorii faceau “cheta” de la parinti, se stabilea suma totala care era de achitat catre arbitrii, aceasta se impartea la numarul de sportivi din teren si fiecare parinte trebuia sa achite numerar cota parte. O aberatie, lipsita de etica si aflata dincolo de granita codului fiscal din Romania.

Socul cel mare l-am avut atunci cand incercand sa argumentam situatia aberanta in care sunt puse cluburile de juniori, o brigada de arbitri ne-ar ras in nas, spunandu-ne “Aveti dreptate, dar de ce sa ne incarcam noi cu documente, contabilitate si impozite, cata vreme merge si asa, iar dumneavoastra oricum sunteti obligati sa ne platiti.” Cu alte cuvinte, daca voi sunteti prosti si nu aveti ce face, de ce sa sa ne fiscalizam corect veniturile?? O bataie de joc la adresa cluburilor!

In conditile date, am tras semnale de alarma, am facut adrese, am trimis mailuri catre Federatie, prin care solicitam delegarea la meciurile clubului Olympic doar a brigazilor de arbitri care eliberau documente in acord cu codul fiscal din Romania. Stim ca ne-am atras multe “vorbe bune”, si am fost aratati cu degetul pentru faptul ca am solicitat sa se indrepte aceste anomalii, dar nu am renuntat si am mers mai departe. Ulterior, tot mai multi reprezentanti ai cluburilor au inceput sa intrebe ce este de facut pentru ca arbitrajele sa fie achitate in baza unor facturi fiscale. Raspunsul este simplu: mailuri, adrese, telefoane, documente si argumente de ordin juridic si fiscal, insotite de refuzul de a achita baremurile la coltul salii, din mana, ca la piata.

La un an de zile de atunci, se pare ca situatia se indreapta spre fagasul normal. AMH Bucuresti, structura afiliata Federatiei Romane de Handbal, care prin Presedintele Comisiei de Arbitri,  arbitrul international Bogdan Stark, face delegarile de arbitri, a adoptat o politica sanatoasa, atat din punct de vedere fiscal, cat si managerial, trimitand cluburilor arbitri cu forma de organizare fiscala (SRL, PFA, PFI), in baza carora acestia vor putea elibera facturi. Practic brigada presteaza serviciile de arbitraj, la finalul meciului deschide laptopul, elibereaza factura, o trimite pe email, iar clubul achita online, asa cum se impune in anul 2023! Tehnic vorbind toata procedura dureaza maxim 3 minute. Felicitari, oameni buni! Deci se poate! Sa fiti un exemplu de bune practici pentru handbalul juvenil din Romania.

Asadar, toate cluburile de juniori din tara pot solicita eliberarea de facturi pentru serviciile de arbitraj, iar local, AJH-urile sa urmeze cursul firesc al evolutiei unei societati normale, oferind documente fiscale conforme cu legislatia in vigoare. Daca AMH Bucuresti poate, inseamna ca poate orice alta structura afiliata Federatiei Romane de Handbal.

Ceea ce vrem sa subliniem este faptul ca handbalul romanesc se afla intr-un haos legislativ, administrativ, fiscal si chiar moral, din care vom iesi, doar daca toata lumea urneste cate o rotita (haideti, ca se poate!), cat mai rapid, fara lamentari si scuze. Altfel, vom ramane in lumea a treia a sportului. Parghii sunt, oameni de calitate, Slava Domnului, mai gasesti, important este sa preluam cat mai repede modele functionale, care sa ajute la dezvoltarea sanatoasa a acestui sport.

P.S. Clubul Olympic nu a solicitat parintilor (si nici nu o va face vreodata) vreo suma de bani pentru acoperirea serviciilor de arbitraj sau a serviciilor medicale aferente organizarii competitiilor sportive, oficiale sau amicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *