Andreea Raducan: Le recomand tinerilor aflati la inceput de cariera sa isi construiasca drumul cu ambitie, pasiune si multa rabdare

În istoria sportului nostru, gimnastica artistică feminină ocupă locul pe care, într-un organism, l-ar ocupa inima. Timp de aproape 40 de ani, gimnastica noastră ne-a oferit nenumărate motive de mândrie, de pasiune și de mare bucurie. Românii, care de obicei au o atitudine resemnată, de popor care nu are prea mari așteptări, au simțit că sunt foarte buni, de multe ori cei mai buni, la o disciplină sportivă de mare tradiție. Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș, Aurelia Dobre, Lavinia Miloșevici, Gina Gogean, Simona Amânar, Andreea Răducan, Cătălina Ponor, Sandra Izbașa și multe alte nume alcătuiesc coloana de aur a olimpismului nostru.

Lunile trecute s-au împlinit 20 de ani de la Jocurile Olimpice de la Sydney. Pentru noi, acea Olimpiadă a fost vârful olimpismului românesc, deoarece în acele zile sportul nostru și-a atins potențialul maxim, în condiții de libertate și de pregătire oarecum comparabile cu cele din țările democratice.

Începuturi

Știu că ai dat sute de interviuri în care ai oferit detalii despre viața ta și despre cariera strălucitoare pe care ai avut-o. Pregătindu-mă pentru acest interviu, m-am întrebat de mai multe ori dacă ar mai fi ceva de adăugat, dacă mai este ceva nespus. În toate interviurile pe care le-am realizat am plecat de la începuturile intervievaților. Citind diverse biografii ale marilor sportivi, am observat faptul că toți rezervă capitole consistente momentelor de început, clipelor în care copilul devenit peste ani mare campion descoperă sportul. Sunt cele mai emoționante pagini dintr-o autobiografie, biografie, fiindcă în ele se vorbește despre nașterea unei pasiuni, despre raportul unui campion cu sportul său, despre primii antrenori, încurajările și sacrificiile familiei. Aș dori să-mi răspunzi la câteva întrebări despre începuturile tale sportive.

La ce vârstă ai început gimnastica, la ce club și cine ți-a fost primul antrenor?

Am inceput sa practic gimnastica la varsta de 4 ani, la CSS Barlad. Primele antrenoare: Veronica Ionascu si Alice Gheorghiu.

Care era atmosfera în sala de gimnastică la sfârșitul anilor ’80? Cum arăta o sală de sport (de gimnastică) dintr-un oraș de provincie în acele zile?

Pentru cat avea nevoie un copil de patru ani, sala de gimnastica de la Barlad era tot ce putea fi mai frumos. Nu pot sa uit prima imagine, cand usile salii s-au deschis de catre doamna antrenoare, iar eu de mana cu tata, incercam sa vad ce se intampla inauntru. O sala mare (mi se parea atunci) cu multe aparate de gimnastica despre care nu stiam nimic. A fost insa destul cat sa-mi doresc sa fiu acolo cu celelalte fete de varsta mea.

Cine ți-a îndrumat pașii spre gimnastică?

Tatal meu a fost foarte pasionat de sport. Si-a dorit mult ca si noi, eu si fratele meu, sa urmam o cariera in sport. A fost cel care mi-a indrumat pasii, si alaturi de intreaga familie m-au sustinut pe parcursul drumului catre inalta performanta.

Ai practicat și alt sport?

De la 4 ani si pana la 19 si jumatate am fost fidela unui singur sport, gimnastica.

Cum reușeai să împaci pregătirea sportivă cu educația formală?

In primul rand aceasta relatie intre cele doua a inceput inca de la gradinita. Disciplina si responsabilitatea au fost probabil primele calitati pe care a trebuit sa le invat/dezvolt. Astfel, mai tarziu, chiar daca sportul a trecut pe primul loc, scoala nu a fost abandonata.

Modele în sport

Foarte mulți mari sportivi au menționat importanța modelelor în cariera sportivă, a campionilor care i-au inspirat, i-au împins înainte și i-au determinat să-și stabilească obiective curajoase de carieră. Simona Halep îi menționa pe Justine Henin și Roger Federer. Tu le-ai menționat pe Nadia Comăneci, Daniela Silivaș și Lavinia Miloșovici.

Gimnastele și gimnaștii noștri de acum mai au modele? La cine se raportează ei, pe măsură ce cresc, când își stabilesc obiectivele de carieră?

Cred ca tine foarte mult si de implicarea parintilor in gasirea si alegerea modelelor pentru copii. La sfarsitul anilor `80 cand eu am inceput sa practic gimnastica, si chiar inceputul anilor `90, nu ofereau acces la prea multe informatii. Sportivele despre care am povestit ca mi-au fost model le-am descoperit din cartile pe care parintii mi le citeau („Nadia”, scrisa de Ioan Chirila), si din fotografiile cu imagini din competitii facute poster pe peretii salii de antrenament. Astazi media, social-media au un impact extrem de mare. Insa echilibrul trebuie gasit impreuna cu parintii pentru inceput.

Cât de important este să ai un model în viață, atunci când ești în formare?

Din punctul meu de vedere este esential sa poti sa te raportezi la ceva ce iti place, ceva ce admiri. Chiar si dupa ce ajungi sa-ti stabilesti sau sa obtii propriile performante.

Ai avut modele și printre sportivii străini?

Apreciez orice sportiv care reuseste prin fortele proprii, fizic si mental, sa devina reper pentru ceilalti. Insa pentru ca am avut in Romania performante extraordinare si sportive de renume in domeniul meu, chiar n-a fost nevoie sa caut modele in alta parte.

Dintre gimnastele străine din generația ta, din generațiile de dinainte, ai admirat pe cineva anume?

Svetlana Khorkina este un nume pe care cred ca fiecare roman care iubeste gimnastica si-l aduce aminte.

Sydney 2000

Sydney 2000 a fost un eveniment sportiv de neuitat pentru iubitorii de sport din România. Echipa noastră olimpică a terminat pe locul 11 în clasamentul pe medalii. Gimnastica artistică a strălucit, sportivele noastre câștigând 6 medalii, una dintre ele fiind pierdută după descalificarea ta nedreaptă. Imaginea acelei competiții va fi asociată, pentru totdeauna, cu podiumul integral românesc din proba de individual compus fete și cu chipul tău. Filmul documentar Fata de aur, lansat pe piață anul trecut, readuce în atenția publicului acele zile olimpice. Este un film delicat și necesar.

Când rememorezi filmul acelor zile olimpice, la ce te gândești în primul rând?

La ce momente spectaculoase am trait. In acelasi timp cat de bizare. O experienta greu de inteles chiar si dupa atatia ani.

Cine a avut ideea filmului?

Echipa care a realizat filmul.

După 20 de ani de la momentul Sydney, cât mai este traumă și cât este amărăciune din cele trăite atunci?

Exista dezamgirea acelei decizii. Insa eu am reusit sa depasesc momentul demult, transformand experienta nefericita in actiuni care imi aduc bucurie.

La un moment dat, în film, se aude Nadia Comăneci care spune următoarele: „Ce nu vreau să-mi amintesc, nu-mi amintesc. E un talent românesc.” Ce ai dori să uiți din perioada petrecută în sala de gimanstică?

Absolut nimic. Mai mult, toata experienta traita si simtita de mine in sala de gimanstica este spusa in cartea autobiografica “Reversul Medaliei”.

La zi în gimnastică

Gimnastica românească actuală nu trece prin cele mai bune momente. La fete, dar și la băieți. Parcă un duh rău a pătruns în sistemul de organizare al gimnasticii noastre și a stricat totul. Generațiile de mari sportivi au trecut, aceștia au ieșit din sistem și și-au văzut de viață. Poate că așa trebuie, așa trebuia să se întâmple. Nu-s prea mulți cei care par să aibă vreun interes pentru continuarea unei cariere în domeniul sportiv.

Există vreo incompatibilitate între cariera sportivă și managementul sportiv?

Incompatibilitate nu. Dar sunt doua activitati diferite. Cred ca reusesc cei care patreaza tot ce au invatat bun in cariera sportiva si se perfectioneaza in managentul sportiv.

Câte dintre componentele echipei de gimnastică din 2000 s-au îndreptat către carierele de antrenor și de manager sportiv?

Cred ca toate am ramas aproape de fenomenul sportiv desfasurand activitati cu copiii, promovand sportul. Fie ca predau in mediul universitar sau la scoli paticulare in strainatate, cum este cazul Andreei Isarescu. Claudia Presacan, care traieste in UK, a ales o cariera in domeniul economic. Important este sa alege ceea ce poti face cu placere, in domenii in care gasesti aceeasi provocare pe care ai simtit-o si ca sportiv de performanta.

Indemnizația de performanță, acordată pentru prima oară după JO de la Sydney, pare a funcționa ca un inhibator de continuitate în sport. Spun acest lucru gândindu-mă la retragerile timpurii ale unor sportivi aflați la maturitate și fără probleme de sănătate speciale. Cât de corectă este o asemenea interpretare?

Discutiile pe tema acestor indemnizatii este constanta. Aceasta renta viagera o primesc doar sportivii medaliati cu aur la Europene si Mondiale, iar pentru Jocurile Olimpice orice medalie castigata este luata in calcul. Consider ca este un semn de apreciere pentru performantele deosebite obtinute de catre sportivi, si pentru timpurile pe care le traim, o buna motivatie pentru sportivii care isi doresc sa devina cei mai buni din lume in disciplina lor. Ce poate fi neplacut, este faptul ca de fiecare data se aminteste doar despre sportivii care au renuntat dupa o performanta importanta (pentru a beneficia de aceasta indemnizatie), dar nu si despre cei care au ales sa continue, chiar si dupa ce au castigat numeroase medalii.

La sfârșitul anului 2019, în decembrie, ți-ai dat demisia din funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică, susținând că neîndeplinirea obiectivului (calificarea echipelor la Jocurile Olimpice de la Tokyo) este cauza demisiei tale. Ce se întâmplă cu gimnastica noastră? De ce nu mai reușim să calificăm echipele la Jocurile Olimpice? Există cauze structurale?

La inceputul lunii decembrie 2019 am ales sa demisionez in urma mai multor neintelegeri cu cei din cadrul federatiei de gimnastica. Motivul a fost necalificarea echipelor la JO, insa cauzele acestei demisii au fost multiple. As prefera totusi sa nu fac alte comentarii pe acest subiect.

Dacă ar fi să o iei de la capăt, ce drum ai alege?

Cu toata increderea, as face acelasi lucru.

Ce sfaturi i-ai da unui tânăr care dorește să se apuce de sport, de gimnastică artistică? Cum ar trebui să se pregătească pentru această carieră?

Cu motivatie, pasiune, rabdare si multa munca. Gimnastica este un sport extraordinar de frumos. Imbina multe calitati, forta, viteza, gratie. Si cate altele pe care le dezvolti practicand acest sport. Mie mi-a placut mult. Si ce imi place privind gimnastica astazi, este faptul ca mult sportive la nivel international au prins curaj in a se mentine in top pana la aproape 30 de ani. Cu cateva exceptii chiar si peste aceasta varsta. Asta inseamna sa ai pasiune si sa iubesti ceea ce faci.

Foto: arhiva personala Andreea Raducan

Daniel Rucareanu

Editor RFH Sports&Management