Inventarul sportului romanesc

Începând cu 2012, Ministerul Tineretului și Sportului a început să publice un anuar al sportului românesc. Este un fel de inventar al activității sportive derulate sub umbrela instituției. Sunt menționate toate disciplinele finanțate din fonduri publice centrale, performanțele obținute de  sportivii noștri în anul precedent, numărul de practicanți și de antrenori de la fiecare disciplină, numărul de cluburi din țară pe fiecare ramură, datele de contact ale federațiilor și asociațiilor din țară etc.

Fiecărui sport îi corespunde câte o fișă de prezentare în care sunt cuprinse, sintetic sau mai pe larg, informațiile de tipul celor menționate mai sus, in funcție de importanța fiecărei discipline. Când parcurgi acest document, începi să înțelegi de ce sportul nostru a involuat atât de mult în ultimele decenii. Căci despre asta este vorba, să nu ne mai ferim de cuvinte, să nu mai poleim realitatea gri cu reușitele uimitoare ale unor sportivi remarcabili. Ceea ce a livrat managementul sportului în ultimele decenii a generat involuție sau prăbușire. Chiar nu contează cum i se spune, că tot aia înseamnă.

Ar fi fost util, pentru a da forță acestei idei, să avem date despre starea sportului în 1990 și în 2000, ani de reper, de despărțire a apelor. Fiindcă 1990 este anul desprinderii de un tip de regim politic, iar 2000 este anul terminus al unui ciclu de pregătire a sportivilor după metode patentate în vremea regimului comunist. Până le vom găsi, ne bazăm analiza pe ceea ce ne pune la dispoziție MTS, pe diverse articole și analize oferite de presa de specialitate și pe intuițiile de iubitor vechi al sportului. Promitem să revenim cu o analiză mai amplă și mai exactă atunci când vom identifica acele documente care cuprind aceste informații utile.

Câteva date cuprinse în documentul MTS sunt interesante și oferă răspunsuri la unele dintre întrebările pe care iubitorul de sport și le tot pune. Am făcut o mică selecție. Iat-o:

1. Handbalul, cel mai performant sport de echipă din țară, se bazează pe aproape 8.000 de sportivi. În Islanda, țară cu o populație de 350.000 de locuitori, există peste 11.000 de practicanți ai acestui sport. Despre Franța și Norvegia, cele mai performante echipe din ultimele decenii, nici nu are sens să mai pomenim.
2. Rugbyul, un sport de tradiție la noi, se bazează pe 3.123 de sportivi legitimați. Dintre aceștia, doar 707 sunt seniori (656 de bărbați și 51 de femei). Kenya, o țară fără tradiție în acest sport, are peste 50.000 de sportivi legitimați. Belgia, o altă țară fără tradiție, are peste 14.000 de jucători legitimați. Efectele scandalului din urmă cu câțiva ani încă sunt resimțite.
3. Atletismul este unul dintre cele mai importante sporturi din istoria olimpismului nostru. Numărul de medalii și personalitățile sale l-au impus în atenția publicului. Regresul acestui sport este evident în ultimii ani, puțini sportivi reușind să mai obțină performanțe notabile. Ultimul triumf românesc într-o competiție importantă a fost victoria Constantinei Diță în proba de maraton, în 2008, la JO de la Beijing. Atletismul nostru se bazează pe 7.377 de sportivi legitimați, un număr extrem de mic, care nu poate genera spiritul competitiv necesar marii performanțe. Dintre cei 7.377, doar 579 sunt seniori legitimați.

Anuarul nu-i vreun document pretențios, ci doar un fel de raport de contabilitate primară a sportului. În ciuda acestui aspect, documentul trebuie citit cu atenție, fiindcă prezintă o imagine nefiltrată a activității fizice de performanță de la noi.  Este bine că există, nu negăm asta, dar ar fi de dorit ca documentul să-și adauge elemente calitative (de analiză și de prognoză), evitând rutina reproducerii mecanice a unor statistici. Dacă experții MTS ar fi încercat să analizeze datele din tabelele Anuarului, ar fi putut să identifice zonele vulnerabile ale sportului și, cu sprijinul celor din federații și din direcțiile județene, să propună politici de ameliorare. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat, din păcate. În cazul acesta precis, subliniem, nu-i vorba doar despre calitatea discutabilă a celor mai mulți dintre cei care au manageriat ministerul, ci mai degrabă de slăbiciunile resursei umane care gestionează sistemul sportiv la nivel mediu. Vârful unui sistem nu poate fi complet defect, dacă baza este construită bine.

Foto: Laurentiu Mich – Mediafax

Daniel Rucareanu

Editor RFH Sports&Management