Final de sezon in handbalul feminin. SCM Ramnicu Valcea castiga Cupa Romaniei Fan Courier
7 septembrie 2020
In Franta se poate! La noi, nu!? Curaj, domnilor guvernanti!
12 septembrie 2020
Final de sezon in handbalul feminin. SCM Ramnicu Valcea castiga Cupa Romaniei Fan Courier
7 septembrie 2020
In Franta se poate! La noi, nu!? Curaj, domnilor guvernanti!
12 septembrie 2020

Bărcile speranțelor olimpice

Campionatul European de Canotaj sub 23 de ani, desfășurat săptămâna trecută la Duisburg, în Germania, a confirmat încă o dată valoarea noii generații de canotori. Cele 10 medalii cucerite de  tricolori – 5 de aur, 3 de argint și 2 de bronz- toate obținute în probe olimpice, au situat echipa noastră pe locul 2 în clasamentul general pe medalii, după Italia. A existat egalitate în privința medaliilor de aur caștigate de cele 2 echipe. O nuanță ar mai trebui adăugată: echipa noastră a fost pe primul loc în clasamentul medaliilor obținute în probele olimpice. În spatele sportivilor noștri au venit marile forte continentale, respectiv Germania și Marea Britanie.

Medaliile echipei noastre au fost obținute în următoarele probe:

  • Dublu rame, prin echipajul format din Alexandru Ciobică și Florin Lehaci (aur);
  • Patru rame, prin echipajul format din Florin Arteni-Fîntînariu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Cosmin Pascari (aur);
  • Dublu vâsle, prin echipa alcătuită din Ancuța Bodnar și Simona Ŕadiș (aur);
  • Dublu rame, prin echipa formată din Adriana Ailincăi și Alina Balețchi (aur);
  • Patru rame, prin echipa alcătuită din Andreea Popa, Maria Tivodariy, Maria-Magdalena Rusu și Dumitrița Juncănariu (aur);
  • 8+1 fete, formată din L.Constantin, I.Moroșan, M.Cașu, I.Timoc, I.Acsinte, I.Anghel, A.Bucu, R.Dinulescu, V.Petreanu;
  • 8+1 a băieți, prin echipa formată din G.Morar, C.Hirgău, G.Catrană, N.Chelaru, B.Baitoc, M.Cireașă, F.Arteni-Fîntînariu, C.Huc și P.Enășescu au închis competiția pe podium;
  • Simplu, prin Mihai Chircuță (bronz);
  • Patru vâsle, prin echipa formată din Elena Roșu, Cristina Drugă, Andreea Budeanu și Georgiana Butaru (bronz).

O mențiune specială merită echipajul de dublu vâsle, format din Nicoleta – Ancuța Bodnar și Simona Radiș, care a câștigat finala de o manieră entuziasmantă, având câteva lungimi de barcă în fața adversarelor. Cele două sportive, vicecampioane mondiale de seniori în exercițiu, își confirmă în felul acesta statutul de mari favorite la câștigarea medaliei olimpice de aur.

Dacă sportivii și-au făcut foarte bine treaba pe apă, în timpul competiției, asta s-a întâmplat fiindcă s-au putut baza pe echipa tehnică (Mihai Roman – antrenor principal al lotului feminin și  italianul Antonio Colamonici – antrenor principal al lotului masculin) și pe sprijinul total al Federației de Canotaj și al COSR. Decizia FRC de a izola sportivii la Izvorani și de a continua pregătirea a dat rezultate excelente. Mare parte dintre canotorii medaliați fac parte din Programul “Samurai 2020’, care acordă asistență specială sportivilor care au potențialul de a obține medalii la JO de la Tokyo.

Speranțele noastre la medalii olimpice sunt legate, în primul rând, de această echipă de canotaj extrem de solidă. Ea inseamnă, în acest moment, mai bine de o treime din grupul sportiv care ne va reprezenta la Tokyo. În numere seci, asta înseamnă: 23 dintre cei 59 de sportivi români calificați până astăzi la JO sunt canotori și 7 echipaje calificate în cele 14 probe ale canotajului olimpic. Pe lângă acestea, mai există câteva echipaje cu șanse bune la calificare la Tokyo, incluzând aici și echipajele din probele de 8+1.

Viitorul canotajului nostru arată tot mai bine.

Sursa foto: Telekomsport.ro

Daniel Rucareanu

Editor RFH Sports & Management

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *