Jocul secund sau meciul fara sfarsit
22 noiembrie 2020
Sport romanesc pe minus
1 decembrie 2020

Adio, Diego Armando Maradona!

In urmă cu doua zile s-a stins, la reședința sa din Tigre (o suburbie a capitalei Argentinei), Diego Armando Maradona. Pentru cei care au deschis ochii spre fotbal în anii 80, el a fost nu doar cel mai mare jucător de fotbal al epocii noastre, ci și cel mai bun din istorie. Au spus-o toți cei mari, numai jucători unu și unu – Michel Platini, Lothar Mathaeus, Roberto Baggio, Gică Hagi ș.m.a. -,cărora le-a fost adversar la cele patru Cupe Mondiale la care a jucat pentru Argentina și în campionatele Italiei și Spaniei, în care a evoluat mai bine de 10 ani.

Mulți dintre noi, cei care scriem zilele astea tot felul texte despre el, nu l-am văzut jucând la Boca Juniors, la FC Barcelona și la SC Napoli, cluburi unde a strălucit, fiindcă accesul nostru la resurse video era strict limitat din motive de epocă culturală și rigoare politică. Am compensat lipsa asta, urmărindu-i jocurile de la Campionatele Mondiale din 1986 (uitându-ne la bulgari, sârbi și unguri, după caz), 1990 și 1994. Noi nu l-am văzut cum joacă pentru SC Napoli în cei mai buni ani ai săi, așa cum fac norocoșii puști de astăzi cu Messi și Cristiano, ei având acces neîngrădit la toate sursele de informare și resursele video. Meciurile de acum 35 de ani nu erau transmise pe mai multe canale în același timp și nici nu beneficiau de emisiuni de analiză și de reluări, așa cum se întâmplă cu cele mai banale meciuri de astăzi din ligile noastre.

Noi n-am avut acces la toate astea, ci ne-am rezumat la câteva ziare de sport, la articolele din revista Sport și la cărțile lui Ioan Chirilă. O poză cu Maradona decupată din revista Sport, pe care puneam mâna când făceam rost de bani, valora mai mult decât toate pozele pline de pixeli care rulează astăzi pe ecranul oricărui puști. Surpriza cu poza lui Maradona, de asemenea avea o valoare inestimabila.

Am compensat sărăcia de mijloace cu ajutorul imaginației și prin povești. Poveștile noastre se rostogoleau și se tot lungeau până când totul se transforma în legendă. Maradona și toți ceilalți jucători importanți din acea epocă erau, pentru noi, personaje fabuloase. Înainte ca noi să știm cum arată, se fixau așa, ca niște eroi.

Mulți se leagă de pasiunile politice dezastruoase ale marelui argentinian, arătându-l cu degetul, dar uită să pună totul în context sud-american, unde există o tradiție lungă și păcătoasă a tătucului autoritar, revoluționar și salvator. Unii invocă gestul nesportiv din meciul cu Anglia, de la CM din 1986, dar uită că al doilea gol marcat de Diego în acea zi – cel mai frumos gol din istoria fotbalului, așa cum a fost desemnat – a fost parcă înscris pentru a șterge imediat umbra care plutea asupra primului gol.

Odată cu dispariția lui Maradona, se stinge partea frumoasă, vie, amestec de lumini și umbre, din istoria sportului. Pe atunci, pasiunea mișca lumea, îndrăzneala era o virtute și nebunia (ieșirea din tipare rigide) o completau. Sportul nu era o obsesie a statisticilor, ca-n anii din urmă, când totul trebuie măsurat, cântărit și rezultatele puse într-un tabel Excel. Și de acolo ies algoritmii care certifică performanța. Dar fotbalul este mai mult decât algoritmi și recorduri.

Daniel Rucareanu
Editor RFH Sports&Management

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *