Se antrenează de la trei ani. Are 27, deci 24 de ani de muncă, de trezit dimineață, de antrenamente zilnice, de școală, că a mai și învățat între timp. 24 de ani de oboseală, stres, emoții, durere, depășirea fricii, lupte cu sine. 24 de ani în care viața personală a fost dedicată 100% sportului. 24 de ani în care în mod constant a investit tot ce a avut mai bun pentru a deveni cine este: numărul 1 mondial în tenis. Și numărul 1 în inimile noastre.

Am așteptat acest moment cu inima la gură.

Am citit mii și mii de comentarii și de la admiratori, și de la necunoscători, care nu au avut niciodată încredere în Simona și au încercat să-i știrbească din gloria pentru care a muncit atât de mult. Doar cine nu știe ce înseamnă cu adevărat sportul de performanță poate să comenteze negativ despre Simona. De prima oară de când am văzut-o jucând am crezut în ea. Ne-a ținut mereu în priză, ne-a făcut să râdem și să plângem în același timp, ne-a oferit bucurie, lecții de modestie, de bunătate, de curaj, de ambiție, de perseverență, de caracter și de tot ceea ce înseamnă și ar trebui să însemne competitivitate. Nu a avut și nu are un drum deloc ușor. Au fost accidentări, au fost rateuri, au fost reușite extraordinare și vor mai fi, cu siguranță.

Finala cu Sloane Stephens a fost unica. Ca de obicei, Simona ne-a ținut în suspans în fiecare secundă. Și a meritat să fim alături de ea în fiecare secundă.

După 40 de ani, de când Virginia Ruzici a adus primul trofeu de la Roland Garros, Simona Halep revine acasă cu trofeul, după trei încercări de a câștiga un turneu de grand slam. După 40 de ani Imnul României a cântat din nou la Roland Garros. Locul în care Simona Halep și-a îndeplinit visul, pentru care a luptat de mic copil. Lacrimile Simonei de la finalul meciului au spus tot. Am stat tot meciul cu sufletul la gură, rugându-mă pentru fiecare punct. Pentru că știam că are șanse reale să câștige acest meci și pentru că știam și simțeam că a venit momentul ca visul ei să devină realitate.

Și pentru ca acest vis să se îndeplinească nu a fost nevoie doar de talent și de muncă. Simona Halep are ceva ce multora dintre noi ne lipsește. Ceva cu care te naști, care nu se învață, nu se educă. Simona are pasiune, are flacără, are dorința să depășească cele mai puternice bariere ca să-și îndeplinească visul. Și Simona are credință. Puternică. Pentru milioanele de oameni care au urmărit-o și o urmăresc, Simona nu mai este doar o sportivă de performanță, ci este modelul de succes care a dovedit că visele pot deveni realitate atunci când pasiunea, munca, talentul, încrederea și credința se unesc.  Avem toți de învățat de la ea. Trebuie doar să lăsăm orgoliile și mândria la o parte și să lăsăm iubirea, pasiunea și munca să ne îndrume.

Și da, îmi doresc o țară ca Simona Halep! Pentru că România are toate ingredientele necesare pentru succes, așa cum le are Simona, doar că România încă-și caută combinația potrivită. Simona a găsit-o. Sigur o vom găsi și noi. Mulțumim și te iubim, Simona HALEP!

Sursa foto: https://www.rolandgarros.com/en-us/article/roland-garros-2018-halep-i-keep-it-forever-in-my-heart

Corina Neagu