Si cu rugbyul ce aveti, domnule ministru?
23 februarie 2021
ACS Olympic RFH și biblioteca BOOKSTER sprijină educația tinerilor sportivi
17 martie 2021

Stadioane noi, fotbal putin

În ultimii 10-12 ani, societatea noastră a făcut investiții serioase în infrastructura fotbalului. S-au construit stadioane elegante la Ploiești, București (4), Craiova, Târgu Jiu, Cluj – Napoca, Arad etc. Altele stadioane sunt în stadiu de idee de proiect (Oradea, Pitești, Sfântu Gheorghe etc). Arenele noi s-au ridicat acolo și atunci când a existat voință politică (locală și națională) sau un interes public direct (organizarea unor evenimente sportive importante). Fără acestea două nu se poate, deoarece societatea românească funcționează doar la asemenea stimuli.

Construcția de noi stadioane era necesară, evident, deoarece fotbalul s-a jucat în primele 2 decenii de după 1989 pe infrastructura ridicată în timpul regimului comunist, depășită de mult de standardele actuale. Micile îmbunătățiri aduse stadioanelor noastre, datorate investițiilor făcute de cei care au preluat echipele în anii ’90, nu au putut ascunde precaritatea condițiilor de pregătire și de disputare a partidelor de fotbal. Cu toții ne aducem aminte de terenul de joc oribil din ziua meciului contra Danemarcei din martie 2003, iar acest exemplu este doar unul dintr-o multitudine. Rușinea și tristețea resimțite în acea după-amiază de primăvară nu le voi putea uita niciodată.

Dar, întotdeauna există nesuferita conjuncție dar, toate aceste eforturi lăudabile ascund un sâmbure de neliniște, nu în sensul că ar fi probleme cu construcția acelor arene, cu felul  în care arată ele, deși unele detalii pot fi, au și fost criticate, ci cu faptul că, în esență, aceste edificii reprezintă o poleială care acoperă goliciunea fotbalului nostru. Efortul acesta lăudabil a devenit, în timp, o altă formă fără fond. Se construiesc edificii sportive frumoase și moderne pentru un fotbal tot mai devitalizat și mai necompetitiv. Oare merită tot acest efort?

Un prim răspuns a fost primit astă toamnă, în octombrie, când echipa națională a ratat barajul de calificare la Campionatul European 2021, competiție la care țara noastră este co-organizator. Toată zbaterea societății – câteva sute de milioane de lei cheltuite cu construcțiile și alte facilități necesare implicării într-un proiect organizatoric de amploarea unui campionat european – a fost în zadar. Bun, așa este, am ratat calificarea, vor zice optimiștii, dar măcar ne-am ales cu niște stadioane noi, cochete, pe care le vor folosi echipele noastre și generațiile viitoare.

Totuși, până le vor folosi echipele noastre și generațiile viitoare, investiția ar trebui amortizată cumva, iar soluția normală este un management eficient al infrastructurii sportive. Prin management eficient înțelegem luarea unor decizii care să împiedice degradarea bazelor sportive și care, la rigoare, să aducă profit din utilizarea lor pentru organizarea unor evenimente non-sportive. În condiții perfect legale și care nu aduc atingere sportului, aș adăuga. În sportul nostru, din păcate, există o lungă tradiție a indolenței față de proprietatea publică. Să sperăm că instituțiile în gestiunea cărora se află noile arene vor avea în vedere adoptarea unor măsuri de protejare a investițiilor și de valorificare a potențialului lor.

Cu excepția stadioanelor noi din Craiova și Arad, pe celelalte nu se joacă fotbal la nivel de primă divizie. Iar acesta este al doilea răspuns la întrebarea pe care am formulat-o mai sus. Este trist să vezi că pe cele mai multe dintre stadioanele noi, construite în orașe în care sunt active cluburi de tradiție, se joacă meciuri de Liga a II-a și Liga a III-a. Un fotbal de o calitate îndoielnică, trebuie precizat. Un meci Pandurii vs U Cluj, de exemplu, este un somnifer. Absența spectatorilor sporește toropeala pe care o simți după primele 5 minute de joc.

Peste tot în lumea asta construcția unui nou stadion a născut energii noi, care s-au transmis clubului de fotbal legat de acel stadion, potențându-i impactul în rândul suporterilor și, în timp, sporind performanța. La noi, efectul a fost invers, determinând o inhibare a elanului constructiv și a energiei competiționale. Parcă ar fi vorba de un blestem al investiției publice. O formă care nu reușește să-și genereze fondul. Să sperăm că, peste ani, duhul rău care staționează de mulți ani în lumea fotbalului nostru va fi alungat, iar toate aceste investiții vor reuși să stimuleze și energiile fotbalistice locale.

Dacă interesul autorităților pentru infrastructura fotbalului a fost serios, și este bine că a fost așa, nu la fel se poate spune că stau lucrurile în privința altor sporturi. Sporturi care, trebuie precizat, au livrat performanță în comparație cu fotbalul. Vorbesc despre tenis și handbal. Despre infrastructura handbalului și tenisului nu s-a auzit nimic în ultimii 10 ani. Disputa legată de Arenele BNR s-a stins repede. O întreține cu încăpățânare doar Ion Țiriac. Meciurile de acasă de FED Cup ale echipei feminine de tenis s-au jucat la Cluj, fiindcă Bucureștiul nu are o sală potrivită. La meciurile naționalei de handbal (și ale CSM) ar veni mai mulți oameni, dacă în București ar exista o sală mai mare. Simona Halep și Cristina Neagu sunt vârfurile sportului românesc din ultimii 10 ani. Să sperăm că cele două mari sportive vor apuca să joace câteva meciuri pe arene noi dedicate sporturilor pe care ele le-au practicat cu strălucire. Ar fi forma optimă de a le mulțumi pentru toate bucuriile pe care ni le-au adus. Să sperăm că un primar si un ministru al sportului vor lua decizii potrivite în perioada care va urma.

Daniel Rucareanu

Editor RFH Sports & Management

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *