Să fie handbal…și a fost handbal

Suprematia Norvegiei

Campionatul Mondial de Handbal Feminin a confirmat supremația Norvegiei. Prin acest triumf, Norvegia a egalat Rusia la numărul de trofee mondiale. Oricum, echipa nordică era cea mai titrată națională din istoria handbalului feminin. Echipa scandinavă a strâns 14 medalii de aur la toate marile competiții: opt titluri de campioană europeană, patru titluri de campioană mondială și două de campioană olimpică. Pe lângă medaliile de aur, echipa nordică a mai colectat încă 16 medalii de argint și de bronz. Doar naționalele Rusiei și Franței se apropie, într-o oarecare măsură, de aceste performanțe uimitoare.

Finala a avut o desfășurare ciudată. În prima repriză, Franța a fost echipa care a dominat clar, încheind cu un avantaj de patru goluri. În a doua repriză, echipa din Hexagon a căzut inexplicabil și total, primind 17 goluri și marcând doar 6. Toate eforturile lui Olivier Krumbholz de a-și trezi echipa s-au lovit de blocajul emoțional al jucătoarelor sale. Franțuzoaicele au ratat din toate pozițiile, s-au precipitat și au făcut greșeli copilărești. Mai mult decât atât, în fața lor a fost o portăriță în zi de grație: Silje Solberg. Aceasta, care i-a luat locul la pauză pe legendarei Katrine Lunde, a reușit să apere 11 aruncări din 17 ale jucătoarelor franceze, șapte dintre acestea fiind în situația de unu la unu.

După revenirea de senzație din semifinala contra Danemarcei, când a reușit să întoarcă soarta meciului în ultimele minute, Franța pornea cu un moral grozav. Agresivitatea defensivă, marcă înregistrată a franțuzoaicelor, și energia debordantă din atac nu au funcționat în finală decât o repriză.  În fața handbalului geometric, de playstation al norvegienelor, Foppa, Zaadi și compania au clacat. În echipa ideală a competiției, Franța a avut 3 reprezentante (Foppa, Zaadi și Lassource), ceea ce este un pic cam mult, după mine.

În meciul pentru locul 3 s-au înfruntat Spania și Danemarca. Meciul a avut o desfășurare fără istoric, Danemarca impunându-se mai clar decât o arată scorul. Deși susținute de public, spaniolele s-au pierdut în fața defensivei organizate a danezelor. Pe lângă defensivă, Danemarca s-a remarcat, pe întreaga durată a turneului, prin jocul interilor. Folosiți inteligent și eficient, interii danezi au dat greutate echipei.

Rusia, una dintre favoritele competiției, a terminat pe locul 8. În absența Annei Vyakhireva, jucătoare exponențială a Rusiei, naționala din Est nu și-a găsit echilibrul și ritmul. Vyakhireva, una dintre cele mai talentate jucătoare ale generației sale, a decis în această vară să ia o pauză de handbal. Ilina, Managarova și compania nu au putut compensa absența Annei. Nici schimbarea managementului echipei nu a fost în favoarea rusoaicelor, acestea nemaiavându-l pe bancă pe Ambros Martin. 

Romania, incotro?

Pentru echipa noastră, competiția din Spania a confirmat trendul negativ. În absența Cristinei Neagu, echipa noastră este în căutări. De lider, de stil de joc. Să sperăm că antrenorii noștri vor alege o strategie care prețuiește jocul colectiv. Ar fi o schimbare de paradigmă necesară, deoarece naționalele care triumfă în handbalul actual valorifică potențialul tuturor jucătoarelor aflate pe teren. Singurele elemente pozitive ale prezenței românești la Campionatul Mondial au fost: prestația bună din meciul cu Olanda, când am ratat un rezultat pozitiv la mustață, jocul eficient al Crinei Pintea și ușoara maturizare tactică a Cristinei Laslo. Ca bile negre, am notat: inconstanța în joc, ratările nenumărate în situații clare, faulturile inutile în situații clare de finalizare, dezordinea defensivă și replierile greoaie.

Istoric, handbalul este cel mai performant sport de echipă din România. Titlurile mondiale și celelalte medalii obținute de echipele naționale vorbesc limpede. La fel o fac și trofeele europene obținute de echipele noastre de club. Ar fi mare păcat să dăm cu piciorul acestei tradiții frumoase. În acest context, al invocării tradiției handbalului românesc, adaug faptul că echipa noastră de fete este singura națională din lume care a fost prezentă la toate edițiile competiției mondiale. Este vorba de 24 de ediții. Faptul acesta ar trebui să-i facă pe cei de la FRH mai puțin mulțumiți de ceea ce s-a obținut în Spania.

Elaborarea unei strategii de integrare a jucătoarelor tinere la echipele de seniori este esențială. Tranziția de la juniorat la seniorat este cea mai mare provocare pentru sportivul tânăr, o știu toți tinerii sportivi. Acestei probleme trebuie să-i găsească rezolvare conducătorii handbalului nostru. Răspunsul pe care l-au dat până acum a fost neconvingător. Este tare neplăcut să vezi că unele dintre marile echipe ale campionatului autohton pregătesc mai multe jucătoare pentru naționalele străine decât pentru pentru naționala noastră. Nu este deloc fair față de contribuabilul român.

Democratizarea handbalului nu înseamnă, automat și o creștere a calitătii și intensității jocurilor. Diferențele dintre echipele europene și cele din restul lumii sunt imense. De aici vin și diferențele de scor din prima fază a competiției.

Foto: www.eurosport.ro