Cei mari, vecinii și noi la Tokyo. Analiza rezultatelor obtinute la Jocurilor Olimpice – Tokyo 2020.

Cei mari…

Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au încheiat. Statele Unite ale Americii au ocupat, într-un final, locul I în clasamentul medaliilor de aur, cât și în cel al numărului total de medalii. Sportivii americani au cucerit 113 medalii, 39 dintre acestea au fost de aur. Eroul echipei americane a fost înotătorul Caleb Dressel, care a câștigat 5 medalii de aur. China, plasată pe locul 2 în ambele clasamente, a reușit să cucerească 88 de medalii, 38 dintre acestea fiind din cel mai prețios metal.

• 

Tranșând disputa cu China, care a dominat clasamentele până cu 2-3 zile înainte de finalul competiției, SUA și-au reafirmat supremația mondială – sportivă și socio-politică. Știu, poate că nu sună deloc în spiritul olimpismului afirmația de mai sus, dar eu sunt unul dintre aceia care cred că această competiție are o importantă semnificație politică și diplomatică. Scriind așa ceva, îmi asum riscul de a-i scandaliza pe puritanii sportului, care văd în competiția olimpică doar aprinderea flăcării olimpice la Delphi, principiile enunțate de Pierre de Coubertine în urmă cu mai bine de 100 de ani și care încă mai cred vorbele meșteșugite rostite de diverși oficiali CIO.

Pe locurile 3, 4 și 5 s-au situat Japonia, Maria Britanie și Rusia (Comitetul Olimpic Rus, ca să folosesc titulatura exactă sub care au concurat sportivii cu pașaport rusesc). Dintre cele 3, doar Marea Britanie a regresat ușor, obținând mai puține medalii de aur decât la Rio și coborând 2 locuri în clasamentul final. Celelalte două echipe au obținut rezultate mai bune decât în urmă cu 5 ani.

Performanța Japoniei – 58 de medalii, dintre care 27 de aur -, desi remarcabilă, trebuie privită prin prisma avantajului strategic pe care îl au de obicei toate statele organizatoare – sportivii lor cunosc arenele, sunt obișnuiți cu clima ( la această ediție chiar a fost un factor important) și pot trimite sportivi la toate disciplinele.

Rușii au câștigat 71 de medalii, cu 17 mai multe față de Rio 2016, dar doar cu una de aur în plus. Niciuna dintre medaliile de aur nu a fost obținută în sporturile de echipă. Echipa Rusiei, suspectă pentru toată lumea, a reușit, trebuie să recunoaștem asta, o prestație deosebită. Titlurile pe echipe la gimnastică artistică au, pentru mine, o valoare aparte.

Singura mare putere din lumea sportului care a regresat vizibil față de de ediția precedentă este Germania, care a coborât câteva locuri în clasamentul final, de pe locul 5 pe locul 9, și asta ca urmare a numărului considerabil mai mic de medalii de aur obținute. Sportivii germani au câștigat 37 de medalii, dintre care doar 10 de aur. La ediția precedentă, germanii adunaseră 42 de medalii, dar 17 dintre acestea au fost de aur.

Uimitoare este performanța Australiei, țară care s-a clasat pe locul 6 după ambele criterii, obținând cu 17 medalii în plus față de Rio 2016. 17 dintre medaliile australienilor au fost de aur. Cele mai multe medalii australiene, evident, au fost obținute în probele de natație – 20 la număr, iar dintre acestea 9 au fost de aur. Pentru australieni, Tokyo 2020 a fost una dintre cele mai bune ediții din istoria participărilor olimpice.

Pe locurile 7, 8, 9 și 10 s-au situat Olanda, Franța, Germania și Italia. Dacă despre Germania am vorbit mai sus, trebuie să vedem cum au evoluat sportivii din celelalte țări enumerate. Sportivii olandezi s-au întrecut pe ei, obținând cu 17 medalii în plus față de Rio 2016. Sportivii francezi au strălucit la aceste Jocuri Olimpice, obținând 33 de medalii, 10 fiind de aur. De departe, cele mai frumoase victorii franceze sunt cele de la handbal, sport pe care naționalele Hexagonului au început să-l domine autoritar. Remarcabilă este și performanța echipei de baschet a Franței, care a fost medaliată cu argint, finala fiind pierdută în fața Dream Teamului american versiunea Tokyo 2021. Olimpicii italieni s-au comportat admirabil, obținând 40 de medalii, dintre care 10 de aur. Vedeta echipei italiene a sprinterul Lamont Marcell Jacobs, care a câștigat medalii de aur în probele de 100 m și 4×100 m, furnizând una dintre marile surprize ale competiției.

Jocurile Olimpice oferă expunere, asigură o imagine bună țării tale și reprezintă un certificat, desigur simbolic, care validează o societate. Din aceste motive, fiecare stat încearcă să se prezinte cât mai bine, să trimită cam tot ce are mai bun la această competiție și să câștige medalii, cât mai multe medalii. Lupta dintre cei mari va continua neabătută și la ediția viitoare. Jocurile Olimpice de la Paris au început deja.

Vecinii noștri

Știu că nu ar trebui să ne intereseze ce fac ceilalți – vecinii, mai exact -, că treaba asta poate aduce a invidie, dar  vrem să vedem cum s-au descurcat la Tokyo sportivii din țări asemătoare nouă, ca dimensiuni ale resurselor și cu tradiții sportive comparabile. Ne asumăm riscul de a părea un pic ridicoli, făcând această analiză comparativă, dar o considerăm necesară.

Dintre țările vecine României, cea mai bună prestație a fost cea a Ungariei. Delegația maghiară a cucerit 20 de medalii: 6 de aur, 7 de argint și 7 de bronz. Locul obținut de Ungaria în clasamentul final a fost 15. Performanța maghiarilor nu este deloc întâmplătoare, știute fiind valoarea și tradiția sporturilor olimpice din țara vecină și volumul investițiilor în sport pe care Guvernul de la Budapesta le face de ani de zile. Bugetul sportului a fost mereu consistent, deoarece guvernanții maghiari au înțeles că sportul e o miză și un etalon al dezvoltării și o modalitate de a practica diplomația prin sport. Viktor Orban are meritul, important, de a fi continuat o politică publică care pune preț pe sport, sănătate și cultură.

Ucraina a obținut 19 medalii, clasându-se pe locul 44 în clasamentul titlurilor olimpice. Singurul titlu obținut de ucraineni este cel al lui  Zhan Beleniuk, la lupte greco – romane, categoria 87 kg. În clasamentul numărului total al medaliilor, Ucraina s-a aflat pe locul 16. Performanța ucraineană merită subliniată, deoarece resursele sportivilor vecini par, cel puțin la prima vedere, mai limitate decât ale sportivilor noștri.

Bulgaria a produs surpriza, obținând șase medalii, dintre care trei de aur, fapt care a plasat-o pe locul 30. Este prima oară de la Seul 1988 încoace, și a treia oară în istorie, când sportul din țara vecină este peste sportul românesc. Medaliile au fost obținute la 5 discipline sportive. Medaliile de aur au fost obținute la karate, box și gimnastică ritmică. Toate medaliile au fost cucerite de femei.

Serbia a cucerit nouă medalii, trei dintre acestea fiind de aur. Titlurile au fost obținute la taekwondo (Milica Mandić, care a reeditat performanța de la Londra 2012), karate (Jovana Preković) și naționala de polo băieți. Serbia a mai obținut alte două medalii în sporturile de echipă, confirmând forța sportului sârb în disciplinele colective. Serbia s-a clasat pe locul 28 în clasamentul pe medalii.

Moldova a obținut o singură medalie, un bronz la canoe 1000 m, prin Serghei Tarnovschi. O evoluție excelentă a avut și aruncătorul de suliță Andrian Mardare, clasat al șaptelea în finală. Mă gândesc că ar fi grozav dacă cei doi sportivi moldoveni ar concura pentru România. Poate că timpul va așeza frații în aceeași echipă.

Noi…

România a încheiat competiția olimpică pe locul 47, reușind să adune 4 medalii – una de aur și trei de argint. Canotajul a strâns trei medalii, iar scrima a câștigat una. În 2016, când România a obținut tot patru medalii, laureații reprezentau patru discipline.

Așteptările au fost mai mari. Înainte de plecarea spre Tokyo, președintele COSR, Mihai Covaliu, vorbea de un obiectiv de 7-8 medalii. I-am împărtășit optimismul, trebuie să mărturisesc onest acest fapt. Și eu am crezut că vom câștiga mai multe medalii decât la RIO, iar optimismul meu se raporta la performanțele sportivilor calificați. În evaluarea ex-ante a șanselor la medalii, mă bazam pe 4-5 discipline cu potențial. Canotajul și scrima erau primele. Urmau, în contabilitatea proprie, luptele, tirul și natația. Câțiva sportivi au dezamăgit, unii s-au depășit, iar alții nu au reușit să-și depășească limitele. Așa se întâmplă mereu, dar de data asta parcă s-a confirmat mediocritatea grea, apăsătoare, care s-a instalat confortabil în sportul nostru. Cum este societatea, așa este și sportul.

Gimnastica, caiacul-canoe și atletismul sunt rănile sportului românesc.

Plătim, poate, trufiile și greșelile din anii triumfurilor marilor campioni români. Ne mândream cu gimnastele, atletele și cu canoiștii și caiaciștii noștri. Ni se părea că timpurile victoriilor sportive nu se vor termina vreodată. Campionii spălau rușinea de a fi mai mereu printre codașii istoriei. O dată la patru ani ne luam revanșa și ne îndreptam spatele. Erau clipele de demnitate și de speranțe autentice ale unui popor chinuit.

Îmi vin în minte cuvintele Ecleziastului, scrise parcă pentru a întări nădejdea celui care cunoaște pierderile și, prin pierderi, umilința: Pentru toate există o vreme, şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său: există un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri…un timp pentru a căuta și un timp pentru a pierde… Noi am ajuns în acel moment în care trebuie să numărăm și să jelim pierderile, întâmplări cât se poate de omenești. Poate că într-o bună vom înțelege zi că nu există un alt lucru bun de care să se bucure omul, în afară de osteneala lui, căci aceasta este partea lui (Ecleziast 3 – 1, 6 și 22). Și, ostenind, vom ajunge din nou în situația de a culege roade și de a ne bucura. Dar până să ajungem în acel punct, mai avem de traversat o bună bucată de deșert. Să nu ne pierdem speranța și să ostenim.

Foto: www.gsp.ro

Daniel Rucareanu

Daniel Rucareanu

Editor RFH Sports & Management