
Tudor Dorobanțu a driblat din nou moartea, cu parapanta, după ce s-a prăbușit în Columbia
26 ianuarie 2020
Fii campion in lupta cu coronavirusul
20 martie 2020Andrei Craciun, invitatie la sinceritate.

Am citit primul text scris de Andrei Crăciun, în Gazeta sporturilor. M-a cucerit prin stilul poetic, încărcat de nostalgii, care amintea de Ioan Chirilă și Ion Cupen. Andrei a scris sute de articole despre sport și mii de alte texte despre filme, cărți, politică, eroi ai arenelor, dictatori și oameni simpli, valori și idei. Andrei a publicat multe volume și a luat premii. El este, structural, un căutător al frumosului și al inefabilului. Pe acestea două le-a zărit uneori în șuturile lui Hagi, în aruncările Cristinei Neagu și în voința Simonei Halep.
Care este prima amintire „sportivă” pe care o ai?
Campionatul Mondial din Italia, 1990. Notti magiche. Credeam pe atunci, nu știu de ce, că numărul de pe spatele fotbaliștilor reprezintă câte goluri au marcat ei până acum. Aveam șase ani și îmi plăcea de Marius Lăcătuș. Mă uimea că el are pe spate doar 7, fiindcă mi se mai părea că marchează mereu. Marius Lăcătuș era și fotbalistul preferat al bunicii mele, care auzise, la radio, expresia: Uite acuș-acuș/ Vă dă golul Lăcătuș! și o mai recita din când în când. Bunica asta mea este și un povestitor extraordinar. Ar fi meritat să fie bunica lui Kafka sau măcar a lui Marquez.
Când ai văzut primul meci de fotbal pe viu (din tribună)?
Cred că tot în anul 1990. Iată, pe atunci începeau mai multe lumi. Un meci de acasă al îndrăgitei regretate echipe Metalul Plopeni, în Divizia B. Nu mai știu dacă a fost o încleștare cu Flacăra Moreni, cu Dacia Unirea Brăila sau cu Callatis Mangalia.
Când a început pasiunea ta pentru sport?
Pasiunea mea pentru sport practicat a început și s-a încheiat cu o scurtă carieră în boxul amator, din care am ieșit ca să zic așa șifonat. Am mai practicat, cu mai mult succes, șahul, câștigând la apogeul gloriei mele un concurs județean la Băicoi, județul Prahova. Și am mai obținut o remiză la un mare maestru internațional în timpul unui simultan al marelui maestru internațional. Din păcate am uitat numele marelui maestru internațional. Pentru sportul privit: aveam antenă parabolică la începutul anilor 1990 și priveam spre fotbalul italian, pentru care am păstrat până în ziua de azi o afecțiune aparte. Fotbalistul meu preferat a fost Roberto Baggio, iar din Italia am simpatizat întotdeauna formația Internazionale Milano. Am fost internaționalist de mic.
Care a fost primul articol pe teme sportive pe care l-ai publicat?
Un ferpar la moartea lui George Best.
Care este modelul tău de jurnalist sportiv? Te-a inspirat cineva din presa sportivă de la noi/din străinătate? Prin ce anume?
Radu Cosașu, Ion Cupen, Vania Chirilă. Au fost și sunt în continuare modelel mele. Mi-ar fi plăcut să scriu măcar un singur articol la fel de bun ca oricare dintre articolele lor.
Care este fotbalistul român preferat? Dar fotbalistul străin?
La zi? Îmi place de Răzvan Marin, fiindcă e un om serios. Din străinătate e mult mai ușor de zis: Zlatan Ibrahimovici.
Care este sportivul român preferat? Dar sportivul străin?
Mă uimește Marian Drăgulescu, calificat la Jocurile Olimpice de la Tokio. L-am văzut la Beijing, în 2008, pe când eram și eu cronicar sportiv de zi cu zi. 12 ani mai târziu, eu abia mai merg pe stradă și el e încă acolo. Străin? Îmi place Federer, pe el îl bănuiesc, totuși, că e străin chiar și de planeta pământ.
Esti un scriitor-jurnalist care caută frumosul și emoția în toate întâmplările vieții. Articolele tale sunt mărturii ale acestei căutări a stării de grație. Consideri că acestea două (emoția și frumosul mai pot fi găsite într-un sport tot mai dependent de știință (medicină) și de bani?
Cred că da. Nu neapărat în sportul profesionist. Am văzut acum câțiva ani o miuță într-un cartier mărginaș din Havana, Cuba. Era frumos și emoționant.
Care este învățătura principală pe care ți-o oferă sportul?
Că, așa cum spune și „regele” nostru Gică Hagi, care mi se pare cel mai inteligent și mai serios om din fotbalul românesc, viața merge mai departe.
Ne lipsesc organizarea, munca și educația
Cum consideri că ar putea fi îmbunătățit sportul românesc? Enumeră 3 măsuri care ar putea fi adoptate.
Nu mă pricep la politici publice, fiindcă dacă mă pricepeam mă apucam să le fac. Dar probabil că mai mult și mai mult ne lipsesc organizarea, munca și educația.
Ce personaje din lumea sportului iți displac cel mai mult?
Cei care atârnă. Atârnătorii.
Cum de reușești să scrii despre atât de mult și de intens despre întâmplări dintre cele mai diverse din lumea nostră (sport, politică, cărți vechi și noi, București, Israel și Palestina, Amos Oz, Radu Cosașu, prietenie, Ion Creangă, suferință ș.a.)?
Muncesc mult de când eram mic și m-am obișnuit așa.
Știu că ai fost prezent la doua ediții ale Jocurilor Olimpice, la Beijing și la Londra, în calitate de trimis special al gazetelor cu care colaborai în acei ani. Ce reprezintă Jocurile Olimpice pentru tine? Crezi că echipa noastră olimpică va reuși să întrerupă seria negativă de rezultate? Putem spera la mai multe medalii decât în 2016?
Cred că nu. Delegația României va obține mai puține medalii decât înainte. S-a isprăvit moștenirea cu care am intrat în post-comunism. Acum culegem roadele lipsei noastre de organizare și incapacității cronice de a da sisteme funcționale. Pentru mine, Jocurile Olimpice înseamnă o fereastră către a vedea spre unde merge lumea. Dacă voi fi sănătos și voi avea parale, voi merge și la Tokyo, la vară.
Ce sfaturi i-ai da unui tânăr care dorește să se apuce de gazetăria sportivă?
Să își asculte instinctul. Oameni sunt râuri, își cunosc albiile pe unde trebuie să curgă, doar că le lipsește uneori curajul.
Iți mulțumim!
Eu vă mulțumesc!
Foto din arhiva lui Andrei Crăciun. Fotografie realizată de Mihaela Petre.