„Retragerea Ramonei Farcau, din handbalul de inalta performanta este, pe de o parte, un prilej de aducere aminte, a vremurilor de aur ale handbalului feminin romanesc si pe de alta parte, un context favorabil relansarii handbalului feminin, din Ramnicu Valcea.
Ramona a fost si va ramane o legenda a Oltchimului si a handbalului feminin romanesc si sunt convins ca fanii si-o vor aminti mereu, datorita performantelor sale.
Prin organizarea acestui eveniment, Ramona Farcau aduce inca un serviciu handbalului din Ramnicu Valcea si sportului din Romania. Nu este putin lucru ca la retragerea ei sa putem reuni atatea stele ale handbalului romanesc, de acum si din perioada de aur a Oltchimului.” Petre Berbecaru, Presedinte HCM Ramnicu Valcea

HCM Ramnicu Valcea isi propune sa duca mai departe traditia handbalului valcean, cooptandu-l in administratia clubului pe Petre Berbecaru, fostul vicepresedinte al Oltchim. In acelasi timp, actuala echipa se bucura de sprijinul autoritatilor locale, in speranta revenirii in topul handbalului romanesc.

Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea este un club profesionist de handbal din Râmnicu Vâlcea, România. Denumit iniţial Handbal Club Oltenia, clubul se consideră succesor al CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, creat în 1973 şi care s-a desfiinţat din cauza problemelor financiare. HCM Râmnicu Vâlcea a jucat în Liga Naţională începând din sezonul 2013-2014.

Aflați mai multe informații de pe pagina oficială hcmrmvl.ro si pagina de Facebook a clubului fb.com/HcmRamnicuValcea.