Ieri, în Elveția, au fost trase la sorți grupele turneului de fotbal din cadrul Olimpiadei Tokyo 2021. Vor fi 4 grupe de câte 4 echipe, alcătuite după criteriul diversității. Asta înseamnă că echipele de pe același continent nu se pot întâlni în prima fază a competiției.
De la ediția Sydney 2000, doar echipe din afara Europei au câștigat competiția. Camerun (2000), Argentina (2004 și 2008), Mexic (2012) și Brazilia (2016) au fost ultimele 5 campioane. Tinerii fotbaliști din America de Sud, America de Nord (Mexic, mai exact) și Africa dau totul pe teren, în speranța că vor prinde contracte frumoase în campionatele puternice din Europa. Aceasta este explicația imediată a succesului fotbalului juvenil extraeuropean. Al doilea motiv, poate naiv, este faptul că acele societăți încă oferă sportivilor tineri o educație care nu exclude dragostea pentru tricoul echipei naționale.
Echipa noastră va fi condusă de Mirel Rădoi, fost selecționer al echipei la turneul final al CE din 2019, competiție la finalul căreia s-au obținut biletele de calificare. Acesta s-a și grăbit să anunțe lotul lărgit de jucători din care va alege echipa cu care va face deplasarea în Japonia. N-avem idee dacă Rădoi s-a consultat și cu selecționerul în funcție, așa cum ar fi fost firesc. Pregătirea pentru Olimpiadă pare a fi o nebuloasă, treabă tipică pentru FRF.
Nu știm care va fi rolul lui Adrian Mutu, actualul selecționer, în acest context. Care va fi poziția sa? Va fi un selecționer cu atribuțiile suspendate pe durata Jocurilor Olimpice? Sper ca lucrurile să se limpezească cât de curând, deoarece situația asta are un potențial periculos de exhibare a orgoliilor. Conducerea FRF are o responsabilitate mare în acest caz, fiind structura care a încurajat o atare evoluție. Al doilea responsabil este Mirel Rădoi, care nu a realizat pericolul reprezentat de orgoliul supradimensionat, care nu poate ține locul judecății clare și nici nu asigură pregătirea corespunzătoare a jocurilor. Prestația sa în calitate de selecționer lasă de dorit, ca să folosesc un eufemism. Când ratezi primele doua obiective pe care le-ai avut în calitate de antrenor al naționalei și ești aproape să-l ratezi și pe al treilea după numai trei meciuri, te autoevaluezi și mai pleci și capul, și asculți și sfaturile celor mai bătrâni.
Altminteri, un management la dublu nu ar fi o idee tocmai rea, putând fi un semn care să indice faptul că oamenii din fotbal pot colabora, dincolo de vanități și interese personale. Modelul patentat cândva la naționala Suediei de cuplul Lars Lagerback – Tommy Soderberg poate fi încercat și la noi, în situația de acum, căci interesul superior al echipei trebuie să primeze. Ar fi un gest de normalitate și dovada că mai există resurse de a potoli, măcar pentru câteva momente, geniul nostru rău în materie de gâlceavă.
Editor RFH Sports & Management
