
In Franta se poate! La noi, nu!? Curaj, domnilor guvernanti!
12 septembrie 2020
Fotbalul de pe maidan
19 septembrie 2020Noi suntem…români?

La sfârșitul săptămânii trecute, pe 12 și 13 septembrie, SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București au debutat în noul sezon al Ligii Campionilor la handbal feminin. SCM a pierdut clar meciul cu Brest Bretagne, deși a fost egala echipei franceze la pauză. CSM, în schimb, cu Jelena Grubisici, Cristina Neagu și Barbara Lazovici în mare formă, a câștigat clar meciul cu cealaltă reprezentantă a Franței, Metz.
Rezultatele au fost oarecum previzibile, deoarece puțini iubitori ai handbalului se așteptau, realist, la alte scoruri. Poate doar diferența mare de scor din partida jucată de SCM, de 7 goluri, să fi surprins pe unii. N-ar trebui să uităm că Brest Bretagne este singura echipă care a reușit să încurce „monstrul” Gyor sezonul trecut. Totuși, SCM are toate motivele să spere la ieșirea din grupă și la o calificare în sferturi, deoarece competiția este lungă și echipa are valoare.
Doar 16 jucatoare romance joaca in Champions League
Dar nu despre cum au evoluat cele două echipe care ne reprezintă în Liga Campionilor doream să scriem acum, ci despre prezența jucătoarelor autohtone în cea mai importantă competiție europeană intercluburi de handbal. Deși avem 2 cluburi în Ligă, la fel ca Franța, Norvegia, Rusia și Ungaria, mari forțe în handbalul feminin, numărul jucătoarelor autohtone care evoluează în competiție este de doar 16. Zece dintre ele fac parte din lotul CSM, cinci sunt sub contract cu SCM și una ( Iulia Dumanska) joacă pentru Vegeta Podravka. Aceste 16 fete și încă vreo 5 alcătuiesc baza de selecție esențială pentru echipa națională. Este un număr tare mic care, dacă ne gândim la ce au alte națiuni din handbal, iar această situație ne determină să ne punem întrebări asupra viitorului naționalei noastre. Comparațiile cu prezența în Ligă a jucătoarelor care reprezintă alte țări este benefică și ne poate oferi explicații și (poate) soluții.
Cum stau alte tari?
Franța, de exemplu, are 42 de jucătoare implicate în Ligă. Și acesta este exemplul cel mai la îndemână, fiindcă am văzut dublul duel româno – francez. Ungaria are în competiție 20 de jucătoare. Dintre acestea, 19 joacă în Ungaria (la Gyor și la HT Ferencvaros) și una la SCM – Asma Elghaoui, o tunisiană naturalizată. Da, ați citit bine, este vorba de o jucătoare născută în Tunisia, a jucat 5 ani în Ungaria și care a căpătat cetățenia maghiară în 2018.
Pentru a avea o imagine și mai exactă a situației, trebuie să ne gândim la cazul olandez, care este aproape un paradox: o echipă națională excepțională a apărut într-un deșert al handbalului la nivel de club. Naționala olandeză este campioana mondială în exercițiu, titlul fiind câștigat în decembrie 2019, în Japonia. Nicio echipă olandeză nu este calificată în grupele Ligii Campionilor. Mai mult decât atât, nicio echipă olandeză nu s-a calificat vreodată în grupele acestei competiții. Jucătoarele olandeze care sunt prezente în Liga Campionilor, 15 în total, joacă pentru 7 echipe din 5 campionate.
Romania incotro?
După ce am conturat tabloul acesta, putem extrage câteva idei și soluții despre perspectivele naționalei noastre:
- Baza de selecție este tot mai redusă, iar asta înseamnă că numărul jucătoarelor de valoare va fi tot mai mic. Statistica nu este, în acest moment, de partea handbalului nostru.
- Orice accidentare a unei jucătoare importante slăbește naționala, mai ales în contextul unor competiții importante.
- Naturalizarea, punctuală, a unor jucătoare străine de valoare care au evoluat mai mulți ani în campionatul nostru poate fi o soluție pentru momentele de criză. A făcut-o Ungaria cea mândră, nu văd de ce nu am putea-o face și noi.
- Diversificarea surselor de finanțare pentru echipele de club și crearea de parteneriate cu firme importante din zonele în care funcționează acestea. Dependența de finanțarea din bugetele locale nu este o soluție pe termen lung. Autoritățile locale pot fi foarte buni facilitatori ai dialogului și parteneriatului între cluburi și potențialii finanțatori locali.
- Concentrarea finanțării federale către sectorul juvenil și centrele de performanță. Organizarea unei competiții mondiale de handbal pentru juniori și tineret poate fi o soluție pentru înnoirea și dezvoltarea infrastructurii sportive specifice.
- Dezvoltarea unor programe de dezvoltare a handbalului în orașele cu tradiție în acest sport.
- Asigurarea unui tip de protecționism în handbalul românesc, dar unul care să favorizeze tranziția jucătoarelor tinere către echipele de seniori.
Momentele de criză oferă cele mai bune oportunități de dezvoltare. Este nevoie de luciditate, de stabilirea unor obiective clare și de voința de a te ține de ele. Să sperăm că responsabilii handbalului nostru vor înțelege cât de mari sunt așteptările și prețuirea suporterilor din țară pentru acest sport. Poate că impulsul va fi simțit atunci când primilor suporteri le va fi permis accesul în Sala Polivalentă, în Sala Giulești sau în Sala Traian.
Curaj, doamnelor și domnilor care conduceți acest sport!
Foto: www.facebook.com/CSMBOfficial
Daniel Rucareanu
Editor RFH Sports&Management