Ceea ce pentru unii poate parea un capriciu, noi consideram ca este un act de normalitate. Asta am considerat atunci
„In urmă cu doi ani, când clubul Olympic și-a început activitatea, ne-am propus să facem lucrurile „ca afară”, de la organizarea activității, metodică, organigramă, implementarea principiilor, comunicare, marketing si suport logistic. Unul dintre obiectivele noastre a fost, ca în termen de 2 ani, clubul sa aiba propriul microbuz, personalizat, pentru ca sportivii noștri să petreacă timp împreună, în drumul spre meciuri sau antrenamente și să simtă că fac parte din aceeași comunitate. Chiar dacă am stârnit zâmbete și suspiciuni atunci când declaram că vrem să le oferim copiilor un microbuz, am mers mai departe, ne-am mobilizat și ne-am ținut de plan, ignorând părerile celor sceptici. Azi obiectivul acesta a fost îndeplinit! De azi veți putea vedea în trafic microbuzul Olympic.
Mulțumim partenerilor pentru bucuria oferită copiilor!” Ramona Farcau
