De ce nu avem marketing in sportul juvenil?

Probabil ca pe multi dintre voi va pun pe ganduri scenele din filme, cu adolescentii americani, concurand intr-o competitie scolara sau universitara, cu sala plina, transformand un meci dintre colegii intr-un spectacol. Va intrebati, de ce afara orice competitie de copii si juniori atrage public, iubitor de sport, este sustinuta de parteneri de business si media si creaza o adevarata emulatie in cadrul comunitatii? La noi de ce nu se poate face ca afara? Pe scurt, raspunsul este simplu: pentru ca totul este marketing, adica stiinta vanzarii, iar ca sa poti sa vinzi trebuie sa ai ce sa vinzi, adica un produs, care sa genereze interes si sa aiba cautare. De ce nu avem marketing in sportul juvenil romanesc? Pentru ca in sportul romanesc, in general, nu prea exista notiunea de marketing, iar produsul pe care il propune sportul romanesc este de o calitate indoielnica.

In Romania sportiva, la nivel juvenil, marketingul se confrunta cu cativa adversari redutabili, pe care cu greu ii poate dobori: resursa umana nepregatita, lipsa infrastructurii si a unui sistem functional, lipsa educatiei sportive si o legislatie care nu faciliteaza investitiile in sport. In cele ce urmeaza, le vom aborda pe rand, sperand ca astfel sa deschidem ochii celor care chiar isi doresc sa construiasca ceva in sportul romanesc.

1. Resursa umana

In Romania, pozitia de director de marketing, in cadrul cluburilor sportive, nu prea exista, iar acolo unde este cuprinsa in organigrama, este atribuita unor persoane care nu inteleg ca marketingul in 2020 este principalul vector al unui business (sportiv). De cele mai multe ori, marketingul se face pe relatii de prietenie, pe „obligatii” si nu genereaza niciun beneficiu real sportului. In acelasi timp, sa presupunem ca clubul X de juniori atrage langa sine un partener important, pe care il invita la antrenamentul sau la meciurile echipei, in cadrul unei actiuni de marketing. Cum credeti ca vor fi percepute scandalurile de la meciurile de juniori, urletele antrenorilor sau protestele unor parinti mai mult decat pasionali, care urla la arbitri? Suna incurajator?

2. Lipsa infrastructurii si a unui sistem de organizare functional

In Romania, majoritatea cluburilor de copii si juniori nu au „casa” lor. Cand spun asta ma refer la propria baza sportiva, stadion, sala, bazin, patinoar, pista de atletism si asa mai departe. Majoritatea cluburilor (covarsitoare) hoinaresc, prin mai multe locatii, in functie de disponibilitatea celor care inchiriaza locatiile. Sunt cluburi care nu respecta un program de antrenament de la o saptamana la alta, care fac antrenamente in mai multe locatii, care stiu de pe o zi pe alta daca si unde se pot pregati si sustine o competitie. Marketingul implica invitatii la meciuri, branduirea salii sau a vestiarului cu insemnele echipei, crearea unui vibe pozitiv in jurul conceputului echipei si cel mai important, asocierea elementelor de identitate vizuala ale clubului cu cele ale partenerilor de drum. Cum s-ar putea face asta, daca la nivel juvenil, cluburile nu au propriul spatiu personalizat? O alta problema cu care se confrunta cluburile sportive de juniori este haosul la nivel de organizare al competitiilor. Cele mai multe meciuri si concursuri sunt organizate aleatoriu, orele de disputare sunt anuntate tarziu, uneori chiar cu o zi inainte de disputarea competitiei ( un lucru inadmisibil intr-o societate sanatoasa din punct de vedere sportiv…sau macar la cap), locatiile se modifica si nimeni nu isi asuma nicio responsabilitate. Sa presupunem ca vrei sa inviti la un meci, in tribuna reprezentantul unei companii care sustine clubul pe care il reprezinti si ii comunici ca”iti face deosebita placere sa il avem alaturi la meciul contra echipei X, vineri, ora 16.00, in sala Z”. Pana la ora meciului, descoperi ca echipa adversa este inlocuita cu o alta echipa, asta daca nu cumva nu se prezinta pur si simplu la meci, ca meciul nu mai este vineri, ci sambata, nu la 16.00 ci la 18.00, in zala Y”. Cum ramane cu diplomatia si bunele relatii pe care doresti sa le stabilesti cu partenerii?

3. Lipsa educatiei sportive

Dincolo de consideratiile care tin de gradul de civilizatie al factorilor implicati in spectacolul sportiv, sportul juvenil se mai confrunta cu o problema majora: lipsa educatiei sportive la nivelul comunitatilor locale. In lumea civilizata, sportul este un factor predictor al nivelului de sanatate si civilizatie al societatii respective. La noi sportul intra la „si altele”, incepand cu distribuirea bugetelor publice, continuand cu promovarea acestuia si preocuparea publicului pentru dezvoltarea unui segment vital pentru dezvoltarea unei societati sanatoase. Toate aceste neajunsuri ingreuneaza aparitia si dezvoltarea unor comunitati create in jurul cluburilor sportive, care reprezinta comunitatile respective. Majoritatea companiilor refuza sa faca sponsorizari, cu exceptia perioadei sarbatorilor de iarna, cand manati de imboldul pioseniei, managerii mai organizeaza actiuni cu caracter umanitar.

De ce sa luam in calcul sponsorizarile? Pentru ca lumea civilizata se bazeaza pe sentimentul solidaritatii la nivel social. Tineti cont de faptul ca 1 % din produsul intern brut al Suediei, una dintre tarile cu cel mai ridicat nivel de trai, aflata pe primele locuri ca speranta de viata din lume, provine din sponsorizari si donatii. De ce nu s-ar putea si la noi? Sa luam o situatie ipotetica: in orase precum Arad, Pitesti, Galati sau Oradea functioneaza intre 10.000 – 15.000 societati comerciale. Daca o treime dintre acestea ar sponsoriza sportul juvenil cu suma de 1.000 E / an ( respectiv 83 euro / luna), cluburile de copii si juniori ar avea asigurat un buget anual de aproximativ 500.000 E / an, obtinuti din finantare privata. Cu aceasta suma, comparativ cu situatia existenta in prezent, s-ar putea dezvolta sportul juvenil, la nivel local. Mai mult decat atat, astfel de actiuni ar crea o comunitate de tip financial networking, in jurul echipelor de juniori, contribuind astfel si la sprijinirea segmentului economic privat, pe plan local. Doar ca, dincolo de lipsa educatiei sportive si a interesului, mai intervine un obstacol…

4. Legislatia

Si ca si cum toate nu ar fi fost de ajuns, ne mai lovim si de impedimentul unei legislatii gandite ( sau nu) in asa fel incat sa nu faciliteze finantarile prin donatii si sponsorizari, catre cluburile sportive. De ce nu am putea crea o legislatie care sa inlesneasca sustinerea financiara a cluburilor sportive, creand facilitati pentru agentii fiscali care investesc in sport, asa cum o fac vecinii nostri, ungurii? Pentru ca nu vrem? Pentru ca nu stim cum? Pentru ca nu gandim pe termen lung? Oricare ar fi raspunsul, este momentul sa ne trezim si sa ridicam impreuna sportul romanesc!

Ramona Farcau