Orice mare sportiv de azi se bazează pe o echipă complexă. Managerul, antrenorul, partenerii de antrenament, fizioterapeutul, nutriționistul, medicul, maseurul și responsabilul de comunicare și PR sunt membri ai unor instituții în lumea sportului. Într-o lume în care comunicarea și imaginea sunt tot mai importante, uneori chiar mai importante decât subiectul despre care se comunică, alegerea unui manager de PR este o decizie ce trebuie tratată cu atentie.
Cosmin Hodor a acumulat o mare experiență în managementul sportiv. A fost implicat timp de 20 ani în organizarea Turneului ATP de la București, manager în cadrul Federației Române de Tenis, director in cadrul Ministerului Tineretului si Sportului, manager in cadrul Academiei Gheorghe Hagi, dar si manager al Stejarii Country Club. Are in cariera peste 100 de evenimente organizate, printre care meciuri internationale de Cupa Davis, etape din Campionatul National de Raliuri, turnee internationale de tenis ATP, competitii internationale de fotbal pentru juniori, campionate mondiale de snooker si sah.
Resursa umană implicată în managementul sportiv este recrutată, de obicei, din rândul foștilor sportivi. Sunt zeci, sute de exemple care îmi vin în minte. Unii reușesc să facă o treabă excelentă, alții eșuează, din varii motive. Există, de asemenea și excelenți manageri din acest domeniu care nu au făcut sport de performanță.
Provii din lumea sportului? Ai practicat vreun sport de performanță?
Când ai început activitatea în comunicare și PR?
A fost mai mult o conjuctura. Lucram la Federatia de Tenis, intr-o perioada in care federatia organiza 32 de turnee ITF cu puncte ATP si WTA. Si pentru ca in Romania mai erau 3 turnee challenger si unul ATP, Romania a devenit a 4-a tara in Europa ca numar de turnee organizate. Era o perioada cand faceam peste 70.000 km pe an cu masina in tara. Eram 4 oameni care faceam toata aceasta munca. Si pentru ca in aceea perioada nu explodase social media, variantele de comunicare erau cele clasice, iar presa era inca pe print, eu aflandu-ma la turneul din saptamana respectiva, faceam poze, le editam, adaugam text si trimiteam comunicatele de presa pentru a fi preluate de presa pentru a doua zi. De fapt pentru mine era un hobby sa fac poze pentru ca oricum stateam 2 sau 3 zile la turneul respectiv si vedeam meciuri de dimineata pana seara faceam si pozele, iar din aceasta joaca a ajuns, in 2007, ca Federatia de Tenis sa fie cea mai expusa dupa Federatia de Fotbal.
Care sunt elementele esențiale pentru a realiza o comunicare optima în sport?
Comunicarea in sport e diferita de comunicarea de produs. Spre exemplu nu poti comunica despre un sportiv la fel cum o faci despre o sticla de apa sau alt produs. Nu poti sa spui spui despre el prea bun, prea ca la tara… in primul rand te adresezi consumatorilor de sport, care pot avea si ei simpatii sau antipatii, unii stiu ce sta in spatele unei performante, cat de mici, inteleg ca esti om, ca ai si tu zile bune si zile proaste, ca nu esti super om sau robot si se poate pierzi sau sa nu-ti gasesti energia in ziua respectiva, altii nu inteleg lucrurile astea si nu te judeca cu
Cât de importantă este o relație bună cu presa? Ce contează mai mult în relația cu aceasta – relația apropiată sau corectitudinea transmiterii unui mesaj?
Este foarte importanta o relatie corecta cu fanii. Asta inseamna ca trebuie sa fii sincer si corect atunci cand comunici, prin orice mijloc si implicit prin presa. Insa presa este si cea care te poate judeca dupa bunul plac; subiectiv sau obiectiv. Trebuie inteles si acceptat lucrul acesta pentru ca asa este de cand lumea si pamantul. Sa nu uitam ca presa in sine nu e un termen vag, este un complex de resurse umane, iar oamenii au si ei simpatii sau antipatii atunci cand scriu. Doar ca opinia lor, corecta sau nu, este citita de mult mai multa lume si poate influenta.
Cum gestionezi momentele delicate din cariera sportivilor cu care colaborezi?
Atunci cand lucrezi cu un sportiv, mai ales cu un campion care are un ego foarte puternic, trebuie sa intelegi ca rolul tau este sa-l protejezi cat mai mult, sa-ti faci treaba cat mai bine, fara a te simti prezent. Trebuie sa intelegi ca nu exista orgolii intr-o astfel de relatie. Este ca in
Cât de importantă este percepția opiniei publice asupra unui eveniment sportiv?
Orice eveniment sportiv, fie el cat de bun trebuie sa existe, sa fie prezent peste tot in toate mediile. Exista echipe care doar asta fac, se ocupa de mediatizarea evenimentelor, pentru a le face o imagine cat mai buna in ochii opiniei publice. Indiferent ca vorbim de Jocurile Olimpice, de Formula 1, Champions League sau un grand slam. Ele trebuie promovate ca atare, atat pentru sportivi, cat si pentru parteneri, dar mai ales pentru consumatorii din intreaga lume care nu au acces la informatie, decat prin mediile de comunicare.
Cum reacționezi atunci când simți că opinia publică nu percepe corect mesajul pe care ai dorit să-l transmiți?
Exista mai multe moduri de abordare. Nu intotdeauna ajunge corect mesajul tau sau nu intotdeauna este preluat asa cum ti-ai dori tu. Exista si strategia batistei pe tambal. De cele mai multe ori tacerea e de aur. Nimeni nu poate sa interpreteze sau sa scoata din context ceva. Unii invata doi ani sa vorbeasca si cincizeci sa taca.
Sportul romanesc, atat la nivelul sporturilor individuale, cat si la nivelul sporturilor de echipa, sufera mult, in ultimii ani. Impresia este ca in cativa ani vom fi departe de nivelul care sa ne dea speranta sau sa ne aduca motive de satisfactie.
De ce crezi ca am ajuns in aceasta situatie?
Pentru ca nu am avut nicio strategie coerenta din partea celor care au condus sportul romanesc. Este mult spus au condus. S-au perindat pe
Daca ai avea puterea de a schimba lucrurile, care ar fi principalele masuri pe care le-ai lua pentru a relansa sportul romanesc?
Nu trebuie inventat nimic. Sunt lucruri deja experimentate in alte tari. As merge la guvern sa cer bani, de dimineata pana seara, daca ar fi nevoie, as da drumul unor centre regionale de antrenament, as reface bazele deja existente si le-as aduce la nivelul cerintelor din secolul asta. Antrenorii ar trebui trimisi afara la studii, ma refer la cei care au pierdut contactul cu marea performanta, tinerii antrenori trebuie trimisi la instruit si as pune lumea sportului la munca, urmatorii 10 ani. Abia apoi putem vorbi de cateva rezultate si despre o baza puternica. Noua ne este mai greu sa ne apucam de munca, ca de lasat ne lasam usor.
Cine este Cosmin Hodor
- Organizator al Raliului Hunedoarei 2003-2005
- Realizator si producator emisiune raliuri 2003-2005
- Organizator turnee de tenis ATP Challenger 1996-2014
- Organizator evenimente internationale si manager PR Federatia de Tenis 2003-2006
- Director marketing Federatia Romana de Tenis 2006-2009
- Organizator Cupa Davis & Cupa Federatiei 2003-2009
- Director Programe Sportive MTS mai 2009-aug2009
- Parte din echipa de organizare a turneului ATP Open Romania 1996-2002
- Director executiv ATP Open Romania 2002-2012
- Director turneu ATP BRD NAstase Tiriac Trophy 2013-2016
- Reprezentant ATP 2013-prezent
- Organizator campionat european de snooker 2016
- Organizator al primului turneu de snooker din romania 2015
- Organizator eveniment tenis Sports Festival 2018 – prezent
- Organizator masters mondial de sah 2019
- Reprezentant al mai multor jucatori/jucatoare de tenis in relatiile cu presa sau parteneri ai acestora
Editor RFH Sports&Management
